sâmbătă, 28 ianuarie 2017

Cursuri ABA Make-up Academy

Când am auzit de concursul organizat pe site-ul DespreModă și ABA Make-up Academy, mi-am zis că e musai să particip și eu!

După cum deja știți, industria modei, makeup-ul, fashion-ul și tot ce ține de latura asta, să îi spunem artistică mă atrage și îmi doresc să mă perfecționez pe latura aceasta.



În cadrul concursului se pune la bătaie un loc la cursurile de machiaj organizate de ABA Make-ul Academy, în valoare de 1800 de lei și 10 premii constând în participarea la un seminar de machiaj.

Am ales să mă înscriu la acest concurs pentru că este o oportunitate minunată pentru mine (mai ales dacă reușesc să câștig marele premiu) de a mă perfecționa în arta machiajului.

Deși am executat până acum câteva machiaje simpatice, consider că mereu există loc de mai bine, că mereu există ceva nou de învățat, trucuri și tehnici pe care doar makeup artiștii consacrați, cu o experiență vasă în domeniu le au.

Iar Alina Brăilescu, fondatoarea ABA Academy, makeup artist cu experiență de peste 15 ani și un portofoliu bogat, este mentorul ideal pentru mine!

Mi-aș dori să pot câștiga competiția organizată de ABA Make-up Academy și DespreModă.ro pentru a învăța cât mai mult despre machiaj, pentru a învăța noi trucuri și a îmi construi, pas cu pas o carieră în domeniu. Consider că un astfel de curs reprezintă piatra de temelie a unui specialist în domeniu, iar eu cu certitudine vreau să urmez această cale.




Îmi doresc să învăț cum să evidențiez ce este mai frumos la o femeie, fără a îi estompa din personalitate. Toate suntem frumoase, avem ceva deosebit, fie că este vorba de buze, ochi, etc., iar eu consider că un adevărat makeup artist este acela care reușește să evidențieze frumosul din fiecare și să estompeze părțile mai puțin frumoase.

Vreau ca prin câteva mișcări de pensulă să pot aduce zâmbetul pe chipul oricărei femei, indiferent de vârstă! Numai când mă gândesc la fericirea pe care o poate resimți o fată când se privește în oglindă după ce este răsfățată cu un machiaj, dorința de a urma o carieră în domeniu este și mai  mare.


Aș vrea să aduc fericire pe chipul unei mirese, a unei adolescente îndrăgostite, a unei bunicuțe timide sau a unei femei bolnave, ce are nevoie de un strop de răsfăț, să mai uite de griji.

Dacă și voi vreți să vă inițiați în arta machiajului, puteți participa cu încredere la acest concurs și să puneți bazele unei frumoase cariere în domeniul modei!

În același timp, să îmi țineți și mie pumnii, poate reușesc să îmi împlinesc visul și să aduc zâmbetul pe chipul cât mai multor femei!

25 de comentarii:

  1. Răspunsuri
    1. Multumesc! Chiar imi doresc sa castig aceasta competitie.

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Multumesc. Daca ma clasez in primele 11 locuri, tine-te bine, pe tine o sa exersez :)

      Ștergere
  3. Mult succes.Sper sa reusesti sa iti indeplinesti visul.Eu nu sunt atat de indemanatica.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. Poate am noroc si mi se indeplineste visul :D

      Ștergere
  4. Iti doresc din toata inima sa reusesti. Din machiajele pe care le-am vazut pana acum se vede ca ai talent.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc pentru aprecieri. Sper sa reusesc sa ma clasez in primii 11.

      Ștergere
  5. Bafta multa! Cine stie? Maine-poimaine auzim de tine ca ai devenit un make-up artist profesionist!

    RăspundețiȘtergere
  6. Sigur ai sa reusesti... doar esti atat de talentata! :))
    Mult succes!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc. Daca nu pe primul loc, macar in primii 10 :)

      Ștergere
  7. Iti doresc din toata inima mult succes.

    RăspundețiȘtergere