Treceți la conținutul principal

Cronici de nuntă- dansul mirilor

Pentru mine numărătoarea inversă deja a început și trebuie să vă spun că sunt cât se poate de entuziasmată în legătură cu "The Wedding"!

E drept că sunt multe lucruri de făcut, însă îmi place să mă ocup de fiecare detaliu, chichiță și nebunie, pentru că așa știu sigur că m-am implicat în acest eveniment trup și suflet, spre bucuria și încântarea invitaților. Desigur, știu că nu am cum să mulțumesc pe toată lumea, dar știu că mi-am dat interesul și am făcut tot ce am putut să iasă bine.

Lăsând lamentările de mireasă sensibilă, să vorbim despre ce am mai făcut în ultimul timp!

Am ales mărturiile (handmade, desigur), am stabilit meniul, decorul pentru mesele invitaților, mi-am ridicat rochița și pantofii!

Urmează să ne decidem asupra verghetelor, să vină bijuteriile, poșeta, coronița (pentru că nu o să am voal) și am fost la primul curs de dans!


Ne doream de ceva timp să găsim niște cursuri, ori să ne pregătim cumva pentru dansul mirilor, dar nu știam de unde să începem. Noroc cu Facebook-ul, căci am dat peste pagina celor de la Edelweiss Center- Dance Studio, care organizau un workshop gratuit pentru miri.

Ne-am înscris, iar ieri am avut parte de câteva lecții de vals și tips and trick de cum să facem față momentului mult așteptat de toți invitații.

Trebuie să recunosc că a fost un curs frumos, interactiv, în urma căruia am învățat câțiva pași de vals, cum să ne prezentăm invitaților, dar ne-am distrat și energizat de minune. Cred că aș putea spune că m-am îndrăgostit de dans!

Ne gândim serios să mai luăm câteva lecții, căci prea ne-a plăcut ce am făcut acolo. Ca să nu mai vorbesc de starea de bine de după!

Între timp am primit și o fotografie cu etapa în care se află coronița (nu este gata nici pe jumătate), căci creatoarea dorea să aibă ok-ul meu înainte de a continua. Mie cel puțin mi-a plăcut la nebunie și abia aștept să văd rezultatul final. Vă las și vouă mai jos fotografia.


Am terminat de oferit și toate invitațiile, dar încă mai sunt multe lucruri de pus la punct. Sper ca până la urmă să iasă totul bine și să nu îmi dea prea multe palpitații invitații!

Până una alta, dacă acum câteva săptămâni credeam că nu o să avem suficiente prăjituri, ei bine, acum o să avem pe săturate (asta în caz că sunt printre cititorii blogului și invitați la nuntă).

Sper că în următoarea postare să vă pot arăta mai multe poze, căci sigur sunteți și voi la fel de curioase ca mine!

Comentarii

  1. O sa iasa foarte bine, sunteti atat de draguti la dans.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc frumos. Imi placea dansul si inainte, dar acum parca imi place si mai mult!

      Ștergere
  2. Nu-ti mai fa probleme. O sa ai o nunta de vis!

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu-ti mai fa probleme. O sa ai o nunta de vis!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti prea draguta! Sunt sigura ca nu am cum sa ii multumesc pe toti, dar daca iese macar pe jumatate cum imi imaginez, atunci o sa fie bine!

      Ștergere
  4. Foarte speciala coronita ;cred ca sunt foarte mari emotii ;este bine sa ne lasam surprinse in ziua nuntii si totul o sa fie minunat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc mult! Sper sa iasa totul bine, a inceput numaratoarea inversa si da, au cam aparut si emotiile!

      Ștergere
  5. Sunteti minunati!Sigur o sa aveti o nunta ca in vis.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Părerea mea despre produsele Cien la o lună de la testare

Deși am mai povestit despre produsele Cien  aici  și  aici , postarea de astăzi este dedicată întregului pachet primit spre testare. La aproximativ o lună de când am început să mă delectez cu aceste produse, pot afirma că deja mi-am făcut o părere și vă pot spune sincer ce cred eu despre ele. A se observa că gelul de duș e folosit intens- de la baie la pozat, că așa îi șade bine unui produs bun! Preferatele mele au fost crema de mâini și gelul de duș, pentru că hidratează pielea în profunzime, se absorb repede în piele și au un miros proaspăt, discret, pe care îl ador. Pot afirma că am devenit dependentă de aceste două produse, nu mă pot abține să nu le utilizez. Uneori chiar am impresia că inventez motive de a face duș, doar așa, să mă mai bucur puțin de mirosul plăcut al cremelor și de pielea fină, moale și bine hidratată- aproape ca a unui bebeluș. În ceea ce privește cremele de față, sunt mulțumită de ele, în ceea ce privește hidratarea sunt ok, lasă tenul catifelat, î

Cien Q10 cream

Vă povesteam acum câteva zile că am avut plăcerea de a fi selectată de  BuzzStore  și  Lidl  să particip la campania de testare  Cien . Dacă  gelul de duș  este preferatul meu, nici cremele Cien Q10 nu se lasă mai prejos! Și pentru că îmi place să vă încânt și cu câte un știați că, înainte de a îmi spune opinia despre Cien Q10 cream, ia uitați: "Conform unui test specializat realizat în 2014 în Italia, Cien de la  Lidl Romania  este cea mai eficientă cremă anti-rid, în comparație cu alte 14 creme de marcă care au făcut obiectul testării. Cele 15 creme au fost testate pe un eșantion de 1021 de femei, care s-au supus testărilor timp de o lună. Au fost măsurate prin analize de laborator specifice, capacitatea de hidratare şi eficacitatea anti-rid. În urma ambelor analize, Cien a ieşit nr.1!" Gama cuprinde: - cremă de zi antirid, cu factor  de protecție solară - cremă de noapte antirid, cu efect hidratant Ambele creme conțin Q10, complexul Liftactiv Intensive și a

Lansare Betano în România

Vă tot "amenințam" pe  Facebook  că vă spun pe unde am umblat ieri. Ei bine, a venit și momentul mult așteptat. Prin intermediul  Blogal Initiative  am avut plăcerea să iau parte la lansarea platformei on-line de pariur,  Betano . Lansarea a avut loc  Stadio- Restaurant cu Atrium  (un loc tare simpatic, sigur mai trec pe la ei- m-au cucerit cu cănuțele de cappuccino). Revenind la evenimentul de lansare, vă las mai jos câteva date oficiale, pentru că it's a must când vine vorba de astfel de proiecte. Comunicatul de presă spune cam așa: "Lider pe piața pariurilor sportive din Grecia și Cipru (sub marca Stoiximan), compania oferă pe piața din România produse de top, transmisiuni live ale competițiilor sportive și live casino, precum și servicii de înaltă calitate pentru membrii săi. Jucătorii au acces la peste 4.500 de ligi sportive locale și internaționale de top și pot paria pe 35 de tipuri de sporturi și activități, care se desfășoară oriunde